Întrebări și răspunsuri
Prima pagină » Intrebări și răspunsuri
CE SUNT NEUROȘTIINȚELE?
Mintea umană și funcționarea creierului fac obiectul unei categorii aparte de științe, numite generic neuroștiințe. Dintre acestea, cele mai importante sunt neurobiologia, psihobiologia, neuropsihologia, psihofizilogia și alte științe relativ noi.
Mai nou, se dezvoltă subdomeniul neuroștiințelor cognitive, care își propun integrarea psihologiei cognitive cu psihofiziologia sau psihobiologia. Iar lumea științifică este de acord că vorbim, de fapt, de un domeniu care se pretează unei abordări interdisciplinare, patologia sistemului nervos fiind combinată cu psihologia cognitivă, cu neuroevoluționismul sau cu genetica.
Practic, obiectivul principal care este urmărit prin neuroștiințe este de a înțelege exhaustiv cum funcționează creierul, mintea, procesele cognitive, subconștientul, etc. Odată rezolvate aceste mistere, oamenii de știință consideră că va deveni mult mai ușor să înțelegem și să rezolvăm și afecțiunile la nivel neuronal și cerebral. De aceea este un domeniu extrem de incitant din punct de vedere științific și care pune mari provocări cercetătorilor prin dificultatea pe care o presupune crearea unor tehnologii si dispozitive potrivite.
“Sarcina neuroștiințelor este de a explica comportamentul în termeni ai activității creierului. Cum poate creierul să își organizeze milioanele de neuroni pentru a produce comportamentul, și cum sunt aceste celule influențate de către mediul înconjurător…? Ultima frontieră a biologiei – ultima încercare – este de a înțelege bazele biologice ale conștiinței și ale proceselor mentale cu ajutorul cărora percepem, acționăm, învățăm și citim.” — Eric Kandel, Pricipiile stiintei sistemului nervos, editia 4.
CE ESTE NEUROPLASTICITATEA CREIERULUI?
Creierul uman este un organ fantastic, capabil de schimbări uimitoare în ceea ce privește organizarea sa ca urmare a învățării și experienței. Această proprietate extraordinară poartă numele de neuroplasticitate.
Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a se modifica structural și fiziologic prin formarea, schimbarea și eliminarea de sinapse neuronale în urma unor factori concreți precum mediul de viață, comportamentul sau procesele neuronale. În timpul acestor schimbări, creierul se angajează în eliminare sinaptică, ștergând conexiunile neuronale care nu mai sunt utile, concomitent cu formarea unor noi sinapse neuronale necesare sau chiar întărirea celor existente, cu rol vital de-a lungul vieții.
“Neuronii care se activează împreună, se conectează împreună” spunea Donald Hebb, neuropsihologul care încă din 1949 explica cum se constituie și se permanentizează sinapsele neuronale în procesul de învățare prin repetiție.
Celulele creierului nostru comunica între ele prin transmisii sinaptice: o celulă nervoasă eliberează chimic un neurotransmițător pe care altă celulă nervoasă îl absoabe. Acest process de comunicare este cunoscut sub numele de “activare neuronală”. Neuronii care schimbă între ele neurotransmițători în mod frecvent întăresc conexiunea dintre ele, stabilizand comunicarea între ele prin sinapse neuronale puternice.
Asta înseamnă că pe măsură ce impulsionezi un circuit neuronal prin a face repetitiv aceeași acțiune, cu atât mai puternică devine legătura dintre neuroni, deci implicit și rețeaua neuronală activată constant devine puternică și permanentă.
SUNT OAMENII ENERGIE?
Fiecare celulă din corpul nostru are o polaritate negativă în interior și una pozitivă pe exterior. Deci fiecare celulă vie este o mică baterie, având nu mai mult de 0,07 volți. Infim, ai putea gândi, dar în contextul în care în corpul tău sunt 50 trilioane de celule, chiar acum realizezi că eșți o bombă de energie de 3,5 trilioane de volți. Atât de multă electricitate încât oamenii pot să între în auto-combustie, conform cercetărilor renumitului doctor profesor Bruce Lipton, unul din cei mai mari biologi contemporani, specializat în epigenetica.
Amintește-ți acest aspect următoarea dată când te plângi că ești obosit și că ești lipsit de energie! Și întreabă-te dacă mai continui să ții acele gânduri și emoții negative, pe care le rulezi obsesiv, generând impulsuri negative care “anulează” gradual 3,5 trilioane de volți, rezultatul fiind că tu te simți epuizat, fără vlagă.
Suntem energie pură iar prin învățare și meditație putem controla acest așa numit Chi pentru a-l folosi pentru auto-vindecare. Placebo este de fapt doctorul din interiorul nostru. Iar controlul gândurilor este cheia sănătății noastre, așa cum demonstrează Dr. Joe Dispenza în cartea sa “Tu eșți placebo”. Orice gând toxic se transformă în impuls negativ ce este preluat de subconștientul nostru ca emoție dureroasă, virusând astfel întreaga rețea de celule din corpul nostru. Orice “lacrimă” care nu-și găsește exprimarea, face ca un organ să cedeze.
CE ESTE SUBCONȘTIENTUL?
În corpul tău sunt 50 trilioane de celule și fiecare celulă are un mini-creier și comunica cu toate celelalte printr-o rețea de inteligență numită subconștient, condusă de sistemul nervos central, panoul nostru de comandă format din celulele numite neuroni ce se află în creier, așa zisa minte subconștientă.
Mintea subconștientă poate procesa 40 milioane impulsuri nervoase în fiecare secundă. Este incredibil de rapidă și e total automată. Adică repetă fără întrerupere exact ce a fost învățată să facă, este pilotul nostru automat și rulează pe baza programelor subconștiente pe care ni le-am instalat.
Spre deosebire, mintea conștientă poate procesa cam 40 bits de informație pe secundă, e înceată, dar e creativă. Nu funcționează pe înregistrări și automatisme, ci este spontană, reflectată de gândurile noastre conștiente înregistrate în cortexul prefrontal.
Cea mai mare parte a vieții noastre este condusă de subconștientul nostru, cel mai mare procesor din corpul nostru, la o viteză pe care noi nu o putem conștientiza. Adică suntem în hipnoză cam 95% dintr-o zi, fiind efectiv conștienți doar 5% din timpul nostru.
De ce e relevant? Pentru că dacă ești determinat să produci o schimbare conștientă, analizând și prelucrând cu mintea conștientă transformarea ta, rezultatul va fi aproape zero. E suficient un moment de “neatenție” în conștientul tău și realizezi că de fapt n-ai schimbat nimic, că te-ai întors exact de unde ai plecat, doar că ești și mai frustrat decât erai la debutul procesului de schimbare impus prin voință și convingere.
Iată de ce transformarea conștientă, prin terapiile obișnuite de conștientizare comportamentală psihologică sunt limitate în realizări, sunt de lungă durata și de cele mai multe ori nu dau rezultate permanente pe termen lung, pentru că tratează efectele și nu cauza.
“Mintea conștientă este creativă, mintea subconștientă este bandă de casetofon care rulează pe aceleași programe instalate anterior”- Dr.Prof.Bruce Lipton
Dacă vrei să faci o schimbare, folosește-ți procesorul ultra rapid din dotare, mintea ta subconstienta, pentru a genera o transformare permanentă și automată. Elimina programul virusat sau învechit și instalează-ți un program nou care să fie în acord cu gândurile tale conștiente și cu noua ta imagine de sine pe care ți-o dorești, adaptată flexibil mediului înconjurător actual.
CE ESTE TERAPIA DE TRANSFORMARE RAPIDĂ, RTT?
Metodă unică inventată de Marisa Peer, Rapid Transformational Therapy (RTT) este o terapie unică, de pionierat, bazată pe neurostiință, care combină cele mai benefice principii ale hipnozei, NLP (programare neuro lingvistică), psihoterapie și CBT – Terapie Cognitiv-Comportamentală.
RTT produce rezultate extraordinare și determină schimbări cu efect permanent la nivel emoțional, psihologic și fizic pentru că se adresează subcontientului, susținând transformarea prin acțiuni conștiente.
ÎN CE CONSTĂ TERAPIA DE TRANSFORMARE RAPIDĂ, RTT?
În general o sesiune RTT online este suficientă pentru rezolvarea unei provocări. Există situații în care în funcție de complexitatea provocării, clientul are nevoie și de a-2-a sau maxim a-3-a sesiune RTT pentru depistarea cauzei subconștiente a unui convingeri limitative, a unui blocaj sau a unui comportament nedorit.
Pe parcursul unei sesiuni RTT:
- Descoperi cauza, rădăcina, motivul pentru care s-a instalat problema ta.
- Scoți la iveală convingerile limitative care te-au ținut blocat.
- Schimbi înțelesul dat evenimentelor din trecutul tău pentru ca să poți să te eliberezi și să devii un om liber.
- Recâștigi vocea interioară, puterea și sentimentul propriei valori și respectul de sine.
- Te reconectezi la extraordinara încredere în sine cu care te-ai născut.
- Impulsionezi anumiți neuroni pentru a crea sinapse neuronale care cred în succesul tău și astfel acționezi automat spre a-ți împlini destinul dorit.
- Experimentezi o transformare rapidă, permanentă și benefică.
CE ESTE HIPNOZA?
Hipnoza e definită ca fiind o stare de relaxare profundă, o stare de adâncire în sinele tău interior, în care mintea ta subconștientă e alertă, atentă să preia sugestii. Hipnoza este naturală, sigură și relaxantă. Științific demonstrat, în stare de hipnoză ești capabil să preiei mai multe sugestii decât o faci în mod conștient/rațional, mintea subconstientă putând să proceseze aproximativ 40 milioane impulsuri nervoase în fiecare secundă în care conștientul dezvoltă o viteză de doar 40 impulsuri în aceeași secundă.
Pe toată perioada cât ești în transă hipnotică, mintea conștientă rămâne activă și în control complet, aflându-se într-un status de observator. Nu adormi, nu faci nimic împotriva voinței tale, ești în total control de sine, inclusiv să nu divulgi nimic din ceea ce nu vrei să împărtășești. Ceea ce contează în timpul sesiunii este să înțelegi ce emoție ai instalat, nu cum s-a instalat, și dacă vrei și alegi să te eliberezi de ea sau nu.
Indiferent că ești într-o stare ușoară de relaxare sau o transă adâncă de cunoaștere de sine interioară și indiferent cum te simți în timpul ședinței, subconștientul tău are toate răspunsurile legate de rădăcina, cauza generatoare de problema pe care vrei s-o elimini.
În stare de hipnoză vei fi ghidat către 3-4 scene din trecutul tău, memorii din copilărie sau de dată anterioară sesiunii, în scopul identificării cauzei emoționale ce generează provocarea pentru care soliciți terapie.
Lucrăm împreună pentru înțelegerea cauzei care a creat convingerea limitativă sau blocajul care generează comportamentul pe care dorești să-l ameliorezi/elimini. Odată depistată cauza și instalată înțelegerea în subconștient, se intră în procesul de eliminare a convingerii-problema și se instalează o altă convingere/credință benefică ție.
Hipnoză de sine stătătoare nu este o garanție a succesului unei sesiuni RTT. Recomandat este să fii deschis în a depista problema și motivat să vrei schimbarea atât în timpul sesiunii de terapie cât și ulterior, în viață de zi cu zi.
CUM SE INSTALEAZĂ NOUL PROGRAM SUBCONȘTIENT?
La finalul sesiunii primești o înregistrare audio creată și personalizată ție.
Este crucial ca înregistrarea transformațională de 20-30 minute în format audio primită să fie ascultată minimum 28-30 zile, cel puțin odată pe zi, deoarece mintea subconștientă învață prin repețiție. Ideal este să o asculți cu căști. Este demonstrat științific, că e nevoie de minim 21 zile consecutive pentru a elimina un obicei vechi și a instala unul nou.
Evident poți asculta înregistrarea de mai multe ori pe zi și chiar după cele 30 zile, alegerea fiind la latitudinea ta.
Momentul din zi recomandat pentru ascultarea înregistrării este când te afli în pat, înainte de culcare și/sau prima dată dimineața, după trezire.
Dar poți s-o asculți în orice moment în care stai relaxat pe un scaun/pat în afara situațiilor când șofezi sau execuți orice operație/proces care presupune atenție maximă.
Esențial este ca în stare conștientă/rațională, să repeți zilnic, ca o “moară stricată”, cuvintele cheie menționate în înregistrarea audio și să implementezi hotărât și asumat acțiunile zilnice care creează mecanisme habituale, reflexe condiționate.
Acționând concomitent ferm și responsabil, susținut și determinat atât pe conștient cât și pe subconștient, poți sincroniza ceea ce gândești/vrei cu ceea ce faci/acționezi și astfel instalezi un program benefic, în acord cu noua imagine de sine dorită.
IMI ESTE GARANTATĂ CONFIDENȚIALITATEA?
Absolut. Toți clienții beneficiază de clauză de confidențialitate, în acord cu codurile etice și profesionale. Toate datele și materialele sunt protejate și securizate și nu vor fi divulgate decât cu acordul Clientului, mai puțin în situațiile în care instituțiile abilitate solicită acest lucru in baza normelor legale. Orice fișier inactiv după 3 ani de la ultima întâlnire este distrus, tocmai pentru a se asigura totală confidențialitate.
IN CÂT TIMP IȘI PRODUCE EFECTELE O SESIUNE RTT?
Rezultatul unei sesiuni RTT își face efectul în una dintre următoarele variante.
1. Imediat – poți experimenta schimbarea chiar după finalul sesiunii sau în aceeași zi/săptămâna.
2. Subtil/cumulativ – schimbarea se produce gradual, natural și delicat în perioada următoare.
3. Retroactiv – schimbarea survine în timp și poate fi recunoscută doar când ești provocat să privești înapoi în timp, și să enumeri schimbările produse după sesiune pentru a realiza progresul făcut.
Este esențial să ai încredere în proces și ai răbdare cu ține și să nu te demotivezi dacă nu observi rezultate imediate.
Oamenii sunt unici și deci și viteza de procesare a informației diferă de la caz la caz.
E foarte important să rămâi pozitiv și încrezător în transformarea ta, să fii parte din proces repetând la nesfârșit în rutina zilnică cuvintele și imaginile care creează o emoție benefică, de plăcere, pentru ca suconstientul să instaleze permanent o nouă convingere, de data asta benefică, care-i devine familiară.
Informațiile, tehnicile, metodele, recomandările făcute de terapeut nu vor înlocui/elimina sub nici o formă diagnosticul/medicația/indicațiile și tratamentul recomandat de doctorul curant sau de specialitate.
Sub nici o formă în timpul procesului de transformare RTT nu vei modifica sau vei opri medicația prescrisă de specialist. În cazul în care starea de sănătate se ameliorează, doar doctorul de specialitate poate decide tratamentul medicamentos necesar fazei în care te afli.
TIPURI DE BLOCAJE PE CARE RTT LE-A SOLUȚIONAT CU SUCCES LA NIVEL MONDIAL
Dependențe
Alcool
Fumat
Droguri
Jocuri noroc
Comportament compulsiv obsesiv
Anxietate
Stres
Frici/Fobii
Atacuri de panică
Vinovăție
Relaxare
Probleme de nutriție
Alimentație/Dietă
Probleme de greutate
Anorexie
Bulimie
Întreținere: sport/mișcare
Depresie
Stimă de sine
Încredere în sine
Motivație
Atingere Obiective
Amânare prin delăsare
Carieră
Interviu angajare
Nervi/Iritare /Furie
Vorbitul în public
Concentrare
Examene
Memorie
Șofat-abilități
Probleme sexuale
Fertilitate
Fertilizare în vitro
Concepție
Sarcina (copil)
Naștere
Controlul durerii
Auz
Vedere/viziune
Mobilitate
Probleme piele
Creșterea Părului
Stare de sănătate: ameliorare
Relaționare /relație cuplu
Probleme din copilărie
Probleme de somn
Insomnii
Codependenta
PTSD
Și multe altele…